30 de antreprenori din raionul Sîngerei au participat la o sesiune de informare organizată de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii

30 de antreprenori din raionul Sîngerei au participat la o sesiune de informare organizată de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în cadrul Incubatorul de Afaceri Sîngerei (IASg). Beneficiarii au aflat despre oportunitățile de dezvoltare a afacerilor, precum și despre posibilitățile de stabilire a parteneriatelor de afaceri și accesarea piețelor externe prin Enterprise Europe Network (EEN). Totodată, oamenii de afaceri au însușit metodele de comunicare digitală în afaceri în cadrul unui exercițiu.

Rețeaua EEN este cea mai mare rețea de suport a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din întreaga lume, cu peste 3000 de experți și aproape 600 de organizații membre din peste 60 de state. Proiectul este co-finanțat prin programul COSME 2014-2020 și reprezintă un instrument-cheie al strategiei Uniunii Europene pentru stimularea creșterii economice și crearea locurilor de muncă. Enterprise Europe Network își propune să ofere servicii integrate pentru susținerea internaționalizării, inovației și promovării relațiilor comercial – economice în cadrul comunității de afaceri.